Psihologul Ștefan Popov // O abordare stoică despre rezistența emoțională în fața războiului

Acesta este un articol de autor și nu reflectă opinia oficială al CCSP-ului

Autor: Ștefan Popov
Psihoterapeut


Se spune că necazul nu vine niciodată singur, probabil așa cum nici nouă nu ne place să mergem singuri la cinema. Dacă pandemia era considerat răul cel mare care părea să se sfârșească, acum oamenii ar prefer să poartă măștile, decât să se confrunte cu ororile războiului. O bună parte a societății este copleșită emoțional și profund îngrijorată, anxietatea fiind emoția dominantă și fiecare caută un strop de speranță, o rugăciune sau o tehnică prin care să-și poată menține calmul. Unii psihologii de bulevard n-au ezitat să vină cu sfaturi  de genul- “ocupă mintea cu ceva relaxant”, de fapt,  acum înțeleg de ce baba aia se piaptănă în timp ce satul arde, la fel de bine poți să te apuci și să bei, o activitate plăcută și relaxantă, care te deconectează de la realitate, dar mâine tot război va fi.  Ei bine, asemenea trucuri pot fi utile pe termen scurt, dar nu pot fi soluții durabile pentru crizele de natură care sunt în stare ne pună viața în pericol sau să ne afecteze liniștea și bunăstarea pe termen lung. 

 
În primul rând, trebuie să înțelegem și să acceptăm faptul că reacțiile noastre de îngrijorare și anxietate sunt reacții sănătoase și firești în asemenea circumstanțe, cu excepția reacțiilor paroxiste și debilitante, și nu vom avea liniște deplină până când războiul nu se va sfârși. Îngrijorarea moderată este necesară pentru a fi vigilenți și pentru a ne pregăti psihologic, dar și pentru a schița planuri și soluții în caz de escaladare a războiului.


În asemenea crize nu trebuie să se pună problema despre cum să rămânem calmi și liniștiți, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, cu false speranțe și cu concentrarea excesivă pe prezent, pentru că într-o zi nu m-am uitat la prețul benzinei pentru ziua de mâine și m-am pomenint că nu aveam suficienți bani la pompă. Băgatul capului în nisip, cam astea sunt recomandări psiholigiei de bulevard, ele pot să te liniștească, dar pot fi reacții dezadaptative în condiții de amenințare și instabilitate a viitorului, este important să fim vigilenți, iar faptul că în sfârșit IGSU a elaborat un ghid în situațiile de risc nuclear a consituit pentru mulți un semn de panică, în loc de a fi perceput ca o măsură necesară și adaptativ.  Problema se pune cum învățăm să trăim în condițiile de criză, fără a băga capul în nisip, cum să rezistăm emoțional pentru a avea suficientă forță de a înota prin valuri mari și să ajungem la celălalt malt, cum rămânem  funcționali și să putem păși prin toate ororile pe care le poate aduce un război.    


În fața crizelor majore oamenii au nevoie de un sistem de atitudini, credințe, sensuri și semnificații ale vieții care să-i ajute să accepte și să facă față vicisitudinilor vieții.  Cu alte cuvinte, ce atitudine ai față de pierderi materiale, pierderea oamenilor dragi, pierderi profesionale, boli, sărăcie, războaie și propria moarte? Sau ce faci în caz de…? Cu siguranță, mulți dintre noi, nu aveam prea multe idei clare și conștiente, doar gândul la asemenea lucruri ne înspământă și evităm să reflectăm asupra lor. Mai avem și frica că ceea ce gândim se poate întâmpla,  dar putem fi liniștiți în această privință, majoritatea ne gândim să avem mai mulți bani, dar asta nu prea se întâmplă. Dar oare trebuie să ne gândim la asemenea orori posibile? Dacă am avea certitudinea că în viață nu urmează nimic rău să ni se întâmple, atunci nu este cazul să ne gândim la ele, n-am avea nevoie nici de ghidul IGSU, dar întrucât viața nu e mereu bună cu noi, ar fi bine să reflectăm asupra lor, dacă ne dorim să fim pregătiți emoțional pentru orice ce poate fi cel mai rău, în caz contrar, vei încerca nervos să te ocupi cu ceva plăcut pentru ați distrage atenția.   Atunci când propriile convingeri despre viață nu mai pot răspunde satisfăcător la pierderi și suferințe umane, atunci criza emoțională se adâncește și mai mult și ne putem trezi anxioși, depresivi și neputincioși.

Nu există o abordare unică sau un sitem de credințe care îți poate garanta o dezvoltare a rezilienței la stres în situațiile criză și război, fiecare își poate adopta convingerile potrivite, important ca ele să te poată ajuta pe termen lung. Dar în cele ce urmează, voi prezenta abordarea stoică asupra vicisitudinilor vieții, crize și războaie. Nu este cazul să fiți de acord cu aceste idei, dacă aceste idei nu vă reprezintă sau vă este greu să vă imaginați cum ele funcționează în practică, dar este o abordare care a ajutat pe multă lume să-și dezvolte reziliența la stres, inclusiv o atitudine pe care am dezvoltat-o și eu încă de pe vremea când eram student la filosofie și mă ajută enorm de mult în practica terapeutică atunci când întâlnesc experiențe de viață teribile ale clienților mei.


Trebuie să recunosc că stoicismul nu este o abordare asupra vieții ușor de acceptat, necesită mult curaj și multă meditație asupra vieții, unii intelctuali chiar au făcut remarcat că stoicismul necesită un efort intelectual, motiv pentru care marea parte a societății nu-l pot accepta.

Acest articol nu vă poate ajuta să vă dezvoltați o atitudine stoică, însă vă poate arăta mecanismul psiholigic de funcționare și dacă vă inspiră și rezonați cu aceste idei, atunci vă puteți delecta cu mai multe literaturi din domeniu care ar putea să vă dezvolte această atitudine. Stoicismul chiar a fost acuzată că este o viziune tragică, într-un anumit sens este, dar mai curând spune lucrurile așa cum sunt și ne ajută să acceptăm lucrurile așa cum sunt și care nu pot fi controlate.

De ce anume stoicismul? Pentru că stoicismul se naște în mijlocul războiului și al haosului în care se aflau orașele-state grecești în jurul sec. al III-lea î.Hr, pentru a ajuta oamenii să reziste și să facă față copleșirilor emoționale. Stoicii afirmau dacă îţi foloseşti raţiunea ca să învingi  aversiunea faţă de condiţiile exterioare, poţi rămâne imperturbabil în orice împrejurări - chiar dacă ţara ta a fost cucerită şi un tiran te torturează pe roată. 
Stoicismul este o filosofie pragmatică și rațională  care a stat la baza dezvoltării psihoterapiei cognitiv-comportamentală(1960), care la ora actuală este una dintre cele mai validate științific. În 2009 Pentagonul a alocat 125 milioane de dolari pentru un program de formare psiholigică a celor 1.1 milione de soldați înrolați în US Army, numit “Comprehensive Soldier Fitness” care are la bază filosofia stoică, programul învață soldații cum să-și stăpânească emoţiile, înainte ca acestea să pună stăpânire pe ei. US Army încearcă să crească o generaţie de militari stăpâni pe ei, folosind aceleaşi idei şi tehnici filosofice pe care le-au folosit atenienii, spartanii, macedonienii şi romanii.  Pentru rezistența psihologică a militarilor s-a dovedit că această abordare fiind cea mai utilă și poate fi utilizată ca un punct de reper, că stoicismul are poate cele mai bune răspunsuri și atitudini care pot fi adoptate în fața crizelor majore din viețile noastre.
Cu siguranță, fiecare dintre noi am fost stoici în anumite momente de viață, fără să știm, în privința multor nenorociri care ni s-au întâmplat, atuni când cu o tristețe “caldă” ne-am împăcat cu anumite pierderi și lucruri pe care nu le putem controla și am mers mai departe? Oare ce ne-a ajutat atunci să putem trece prin necazuri? Cu siguranță cel puțin un procedeu din următoarele 3 idei.

 Filosofia stoică este una simplă și se bazează pe trei idei centrale.

  1. Nu evenimentele vieții ne tulbură, dar părerea noastră despre acele evimente.
    Acest aforism, care aparține lui Epictet, este miezul terapiei cognitiv-comportamentale.
    Avem experiența unui eveniment, apoi interpretăm acea experiență, ceea ce ne generează o reacție emoțională, altfel zis, oamenii sunt afectați de sensul evenimentelor, decât de evenimentele ca atare. Ca exemplu, nu pierderea unui serviciu te afectează, dar ce crezi tu despre pierderea serviciului, semnifacațiile personale și consecințele pe care ți le imaginezi că vor decurge de aici: “sunt un prost și n-am un viitor sigur, voi rămâne fără bani, iar soția mă va părăsi”, deci nu pierderea serviciul este problema centrală, dar gândruile și semnificațiile care ți le provoacă. În terapia cognitiv-comportamentală se lucrează cu modelarea percepțiilor despre evenimente pentru a schimba starea emoțional.  Nu respingerea din partea unei persoane te afectează, dar ce crezi despre acea respingere, nu războiul în sine afectează, dar ce atitudine ai față de război și consecințele care le poate atuce și cum interpretezi acele consecințe. 

    Schimbarea atitudinii față  de orice eveniment tulburător îți poate aduce o schimbare emoțională. Este adevărat că uneori ne este dificil să ne schimbăm singuri perspectivele asupra unei situații, alteori suntem extrem de rigizi și nu vrem în ruptul captului să ne schimbăm anumite idei, dar am prefera să schimbăm realitatea pe care n-o putem controla, de unde și mai multă suferință. Alteori, singuri reușim să ne ajustăm ideile la situație și atunci este acel moment de eliberare și împăcare.

 

  1. Tulburările emoționale sunt un rezultat al percepțiilor iraționale și deformate asupra realității, o idee centrală și
    în psihologia budistă. Stoicul încearcă să vadă lumea aşa cum este realmente, în loc să-i pretindă a se conforma speranţelor sale. În exerciţiile lor, stoicii îşi reamintesc cum este lumea şi la ce ne putem aştepta din partea ei. Nu oamenii te-au trădat și ai suferit, dar idei prea optimiste în privința unor oameni pe care i-ai perceput mult mai drăguți decât sunt, ei erau așa de la bun început, propriile credințe te-au dezamăgit.  Seneca scrie că omul înţelept "se va asigura că nimic din ceea ce i se întâmplă nu vine pe neaşteptate. Acest exercițiu este un fel de a fi mereu în acord cu realitatea, că dacă ceva tragic se întâmplă, atunci persoana este pregătită realității și amorsează impactul tragediei, n-a fost nimic neprăvăzut, aceasta este realitatea.  De exemplu, multă lume a rămas șocată precum că în secolul al XXI-lea mai sunt posibile războaie? În acest caz, s-a dovedit că lumea a trăit o percepție distorsionată privind natura umană, iar șocul emoțional a fost mult mai intens pentru acei care credeau că trăim într-o lume mai bună sau că efectiv ne-am fi schimbat dupe cele două războaie mondiale.  Stoicii încearcă să evalueze cu ochi limpezi lumea în care trăim, astfel încât loviturile ei să nu fie neaşteptate. Natura și viața omului se află mereu în schimbări dramatice și marcate de catastrofe, războaie, sărăcie, violență, boli, accidente și printre ele momente de pace, iubire și prosperitate. Pur şi simplu, aşa stau lucrurile, spun stoicii, şi a te înfuria sau întrista că lucrurile nu sunt bune așa cum îți dorești, este la fel de absurd ca şi a te enerva din pricina ploii. Furia se naşte dintr-o supraestimare a puterilor noastre de a obţine ceea ce vrem și de a deține contrololul acolo unde nu-l avem. Furia personalizează ceva impersonal. Ne mâniem pe soartă şi spunem: "Cum de mi se poate întâmpla mie aşa ceva!" Dar nu ţi se întâmplă ţie. Se întâmplă doar, pentru că aceasta este cursul vieții și natura realității. Ea nu alege, se întâmplă doar, într-un mod arbitrar. Pe de altă parte, stoicul este o persoană optimistă, pentru că conștientizează că natura minții noastre este una flexibilă și se poate adapta oricărei circumstanțe, de unde și puterea psihologică, orice n-ar fi, ne adaptăm, din moment ce nu lucrurile ne tulbură, dar păerea despre aceste lucruri și dacă așa stau lucrurile, atunci, rezistența și soluția o avem mereu la îndemână. Am putea spune că suferința este refuzul schimbării percepțiilor în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar sănătatea mentală este definită în psiholigie ca capacitatea individului de a fi flexibil și de a se adapta în fața provocărilor vieții.

 

 

  1. Unele lucruri sunt în contolul nostru, altele nu sunt (Epictet). 
     
    Epictat s-a inspirat din viața lui traumatizantă pentru a-și dezvolta filosofia despre tăria în fața sorții. Fiind sclav putea fi bătut, torturat sau executat în orice clipă, în asemenea condiții, cum putea să rămână stăpân pe sine? Epictet ne zice că își amintea constant ce depinde de el și ce nu, asta e tot ce putea să facă în fața sorții.

    Această tehnică a fost aplicată și de către Rhonda Cornum, cea care a devenit responsabilă de programul psihologic al soldaților americane în 2009. În timpul Primului Război din Golf, 1991,  a primit misiunea de a salva un pilot de vânătoare, care fusese doborât, dar și elicopterul ei a fost lovit şi s-a prăbuşit în Deşertul Arabiei. Cornum a supravieţuit, deşi cu ambele braţe fracturate, un ligament de la genunchi rupt şi un glonţ înfipt în umăr.  A fost prinsă și luată ca prizonoer de către soldaţii irakieni, au urmat săptămâni de tortură și viol.  Iată ce a spus Rhonda în cadrul unui interviu “Când eşti prizonier de război, cei care te ţin în captivitate îţi controlează viaţa aproape integral: când te trezeşti, când te culci, ce mănânci, dacă ţi se dă ceva de mâncare. Mi-am dat seama că singurul lucru pe care îl mai puteam controla era ceea ce gândesc. Asupra gândurilor mele aveam un control absolut şi în nici un caz nu aveam să-i las să-mi răpească şi asta. Am decis că înainte fusese misiunea de a salva pilotul de pe avionul de vânătoare, dar acum, împrejurările erau altele şi aveam o nouă misiune, să trec prin aceste încercări."

    Suferința se naște acolo unde unoi încercăm să controlăm lucrurile care nu sunt în puterea controlului nostru, iar când nu reuşim să controlăm acel lucru, ne simţim neajutoraţi, anxioși, depăşiţi de evenimente, furioşi, vinovaţi, temători sau deprimaţi.  Dar de ce încercăm atât de mult să controlăm realitatea?  Din simplul motiv că realitatea nu corespunde credințelor și dorințelor noastre. Dar dacă realitatea nu poate fi controlată, ce putem atunci controla? Putem controla în totalitate opiniile, credințele și atitudinile noastre despre ceea ce ni se întâmplă!

    Atunci când în cadrul terapiilor cu clienții analizăm ce este în puterea controlului nostru, mulți dintre ei capătă o seninătate și o liniște înterioară, de unde și rugăciunea pentru seninătate: "Doamne , dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele".   Curajul în faţa sorţii şi sănătatea mintală provin din concentrarea asupra a ceea ce se află în puterea noastră într-o anumită situaţie, fără să ne pierdem minţile din pricina a ceea ce este mai presus de noi. Manualul cu reguli de conducere al US Army o spune în termeni foarte epictetieni: "Este esenţial ca liderii să rărnână calmi sub presiunea evenimentelor şi să-şi consume energia în chestiuni pe care le pot influenţa în mod pozitiv şi să nu-şi facă griji din pricina unor lucruri pe care nu le pot influenţa".

Ca cetățeni puși în fața unui posibil război sau crize catastrofice globale, ne puntem aduce gândurile din zona frustrărilor și durerilor pe care le putem avea, în zona conștientizării a ce putem controla, preveni, lupta, apăra, și a ceea ce nu mai poate fi controlat, iar ceea ce nu mai poate fi controlat, nu avem altă soluție decât de acceptat.

 

Soluția stoicilor în caz de război este simplă, dar mai complecat de adoptat dacă nu accepți condinția de bază, condiția necesară este să fim dispuși să ne schimbăm atitudinile și dorințele în caz de ceea ce poate fi cel mai rău, să ne concentrăm doar pe ceea ce putem controla, ceea ce ține de propriile noastre gânduri și decizii și să facem ceea ce putem, din ceea ce avem, acolo unde suntem, iar ceea ce nu poate fi controlat, trebuie neglijat. În același timp, nu este o soluție să bagi capul în nisip, dar fii pregătit și contemplează toate scenariile posibile negative și ce soluții adaptative ai putea întreprinde petru cele mai proaste scenarii, din moment ce ai un asemenea plan, nu vei mai trăi cu frica în sân la nivel paroxist, încât să nu mai poți dormi nopțile, mintea ta este pregătită, știi că mintea ta este flexibilă și se poate adapta și poate accepta.