COVID-19// Nivelul de îngrijorare și alte consecințe emoționale în funcție de vârstă și gen


   Autor: Nadiana Roșca
În cotextul situației epidimiologice din țară, Centrul de Cercetări Științifice în Psihologie a elaborat o cercetare care analizează gradul de responsabilitate a cetățenilor privind măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19, precum și gradul de îngrijorare și alte consecințe psihoemoționale. Raportul complet al cercetării poate fi accesat AICI.


Acest articol va analiza rezultatele obținute privind nivelul de îngrijorare în funcție de vârstă și gen.

În urma analizei rezultatelor observăm că subiecții de până la 24 de ani și cei din categoria de vârstă 45 - 68 de ani par a fi cel mai puțin afectați emoțional de pandemie și respectiv, aceste categorii de vârstă respectă mai puțin recomandările autorităților precum și regimul de autoizolare.

Categoriile de vârstă cuprinsă între 25 – 34 și 35-44 de ani sunt mai îngrijorați de criza pandemică și manifestă mai multă îngrijorare sau panică în privința viitorului în comparație cu primele categorii menționate. În general, toate categoriile de vârstă manifestă pronunțat îngrijorare pentru cei dragi, mai accentuat în categoria femeilor decât a bărbaților.

 

În continuare vom analiza cauzele care stau la baza acestui fenomen.

Constatăm că primele două categorii de persoane nu iau în serios periocolul de infectare, dar, presupunem, din motive diferite. Pe de o parte, populația tânără și adolescentină (până la 24 de ani) încă nu are experința necesară să conștientizeze un eventual pericol de sănătate și implicațiile pe care le poate avea o eventuală boală gravă asupra sănătății lor, mai ales că puțini dintre ei suferă de maladii cronice, deci nu toți își formează o atitudine adecvată față de sănătate. De asemenea, statisticile la nivel modial arată că mai puțini adolescenți suferă în urma infectării cu noul coronavirus, iar asta le adaugă încredere în forțele proprii și în capacitățile lor fizice. Pe de altă parte, avem categoria vârstnicilor, care deși au cel mai mare risc de infectare și deces, la fel, sunt cei mai puțin îngrijorați, având fie o atitudine optimistă față de riscul de infectare, crezând că în timpul vieții trăite și-au consolidat sistemul imunitar, astfel micșorându-și riscul de îmbolnăvire, fie fiind resemnați cu o eventuală boală și/sau moarte, deoarece conștientizează că oricum vor deceda, mai devreme sau mai târziu.

Un al doilea aspect observat derivă din ocupația de bază a acestor două categorii analizate. Majoritatea vârstnicilor încă activează, deși sunt la pensie, mai ales la locuri-cheie de muncă, spre exemplu în sistemul medical și sunt nevoiți să muncească în această perioadă în volum deplin. Adolescenții, dimpotrivă, au o dificultate în a-și seta proritățile în timpul autoizolării, având dorința să socializeze cu semenii lor, care uneori depășește obligația de a rămâne acasă și dorința de a-și păstra sănătatea. De asemenea, tentația de a încălca regulile îi motivează să iasă afară, nu pentru că au nevoie, ci pentru a sfida interdicțiile și a primi aprobarea găștii.

De menționat este și aspectul existențial care poate servi drept motivație la aceste vârste. La adolescenți are loc o restructurare a personalității, dezvoltându-se indentitatea de sine, care se manifestă prin comportamente rebele, uneori autodistructive, adolescenții dorind să-și accentueze diferențele dintre sine și societate, pentru a înțelege cine sunt și ce valori au. Vârstnicii, în schimb, se confruntă cu o dilemă diferită: și-au trăit viața satisfăcător sau și-au irosit-o? Oricare ar fi răspunsul, apare o necesitate strigentă de a căuta un scop al vieții, o motivație pentru acțiune zilnică, pentru a nu avea sentimentul că sunt inutili. Obiceiurile cotidiene devin astfel axa principală care păstrează sănătatea mintală și fizică a seniorilor. Faptul de a le fi interzis să circule și să se întâlnească în grup îi debusolează și îi aduce iar în pragul disperării și incertitudinii, din care ies prin schimbarea anturajului, adică ieșirea din casă.

O categorie aparte o reprezintă adulții (cu vârsta cuprinsă între 35 – 44) și tinerii (cu vârsta de la 25 la 34 de ani), care se pare că sunt mai alerți în ceea ce privește riscul de infectare cu noul virus. Pe de o parte, adulții manifestă îngrijorare semnificativ sporită față de tineri deoarece majoritatea dintre ei întrețin familii nou-formate, de obicei având copii mici, dar au și părinți seniori, în mare parte suferind de maladii cronice. Pe de altă parte, atât tinerii, cât și adulții fac parte din populația activă economic, printre care foarte mulți și-au pierdut locul de muncă sau sunt/vor fi afectați de criza economică iminentă, iar aceasta le provoacă incertitudine.

În ceea ce privește îngrijorarea față de cei apropiați, se observă că este egală la ambele categorii. Merită de menționat că se există o diferență în domeniul suspiciunii de infectare (personală), tinerii înregistrând cea mai mare rată și drept consecință, comportamentele compulsive de igienizare sunt vizibil accentuate. Tot ei înregistrează și cel mai înalt indice al furiei.

Cât despre repartizarea pe genuri, observăm că femeile sunt mai îngrijorate decât bărbații. Acest fenomen s-ar putea explica prin instinctul matern, care este manifestă mai ales prin tendința de a-și face griji pentru cei dragi. De asemenea, de mici femeile sunt încurajate să vorbească despre emoțiile lor, această practică servind la depășirea lor în cele mai multe cazuri. Bărbații, dimpotrivă, par mai puțin îngrijorați. Această tendință își are originile încă din copilărie, când viitorilor bărbați li se încuraja reprimarea emoțiilor pentru a demonstra demnitate, curaj și bărbăție.