COVID-19// Gradul de responsabilizare privind măsurile de protecție și prevenire a infectării în funcție de intensitatea îngrijorării


Autor: Tatiana Mendes
În cotextul situației epidimiologice din țară, Centrul de Cercetări Științifice în Psihologie a elaborat o cercetare care analizează gradul de responsabilitate a cetățenilor privind măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19, precum și gradul de îngrijorare și alte consecințe psihoemoționale. Raportul complet al cercetării poate fi accesat AICI.


Acest articol, are ca scop să analizeze rezultatele obținute privind gradul de responsabilitate și măsurile de protecție și prevenire a infectării în funcție de intensitatea îngrijorării.

Întâi de toate este necesar de a face o distincție dintre trăirile emoționale funcționale și trăirile emoționale disfuncționale. Diferențele dintre aceste tipuri de emoții sunt atât calitative, cât și cantitative. Adică cu cât cognițiile asociate emoției de frică, îngrijorare, panică sunt mai rationale sau iraționale, cu atât consecințele comportamentale ale acestor emoții vor fi la rândul lor funcționale vs disfuncționale.

 


Asfel putem defini o emoție funcțională acea emoție care deși este considerată o emoție negativă (frica, furia, tristețea, dezgustul, vina, rușinea) este de o intensitate medie și ne mobilizează la o un comportament funcțional pentru noi. Deci, în acest context,  putem numi emoțiile funcționale: îngrijorarea, nemulțămirea, tristețea, părerea de rău, etc.

Pe când emoția disfuncțională este de obicei emoția negativă de o intensitate maximă care duce la un comportament disfuncțional și dezadaptativ, condiționat de neurobiologia noastră ca specie, aici va lipsi în cele mai multe cazuri un comportament funcțional și adevat situației, focusat pe un scop de scurtă durată. În acest context putem denumi emoție disfuncțională: panica, depresia, vina, furia, etc.


Evident că o emoţie disfuncţională implică şi echivalenta funcţională (dacă eşti deprimat eşti şi trist; dacă eşti anxios eşti şi îngrijorat; dacă eşti furios eşti şi nemulţumit; dacă te simţi vinovat, ai şi păreri de rău); prezenţa unei emoţii funcţionale nu implică însă şi echivalentă disfuncţională, poţi să fii trist fără a fi deprimat; poţi să fii îngrijorat fără a fi anxios; poţi să fii nemulţumit fără a fi agresiv; poţi să  ai regrete fără a te simţi vinovat.


Astfel, în contextual actual, emoțiile negative funcționale de o intensitate medie (îngrijorarea, tristețea, nemulțămirea) vor avea o consecință comportamentală adaptativă (măsuri de prevenție și protecție adecvate împotriva viruslui). Sau viceversa emoţiile negative disfuncţionale cu o intensitate clinică (panica, depresia, furie, vinovăție) vor avea ca consecinţă comportamentele dezadaptative (măsuri de prevenție și protecție precare sau lipsa acestora).


Stresul la maxim propagandat de mass media și expunerea permanentă la genul stresant și catastrofal de informație ne invită să pierdem controlul funcțiilor superioare și să ne conducem mai mult de emoții, în special cele negative.

Sediul principal al emoțiilor noastre de bază amigdala și hipocampul sunt responsabile pentru mobilizarea noastră în situații pe care noi le considerăm amenințătoare sau periculoase, deci ne mobilizează fizic, prin eliminarea hormonilor de cortisol care îți dă o senzație de vigilență, atenție la potențiala amenințare, o reacție firească în situația contemporană cu COVID-19.
În caz dacă amenințarea se percepe car fiind mai mare corpul începe să elimine și hormonul de adrenalină care te pregătești să fugi, sa lupți sau să încremenești. Panica apare atunci cînd este eliberata adrenalina în organism și atunci atenția se focusează pe funcțiile vitale -  pulsul crește, sîngele pleacă de la extremități către organele vitale, muschii încep să se hiperactiveze pentru luptă sau fugă, deci corpul nostru se gătește să se lupte ca și  cum ar lupta cu o panteră, decât cu un virus.

Deci, în stare de panică, omul are tendința de a se comporta și de a-și focusa atenția pe un termen foarte scurt și corpul este axat mai degrabă pe menținerea funcțiilor vitale, decât pe măsuri de termen lung, de gen prevenire sau protecție în fața unei eventuale infectări cu noul coronavirus. În acest context noi nu gîndim rațional și funcțional, deci și măsurile de protecție, prevenție și responsabilizare vor suferi sau nu vor fi luate în seamă.


Conform rezultatelor obținute în cercetarea noastră putem observa această tendință explicată mai sus.


În diagrama de mai jos, unde este prezentată relația între gradul îngrijorării și gradul de implicare a măsurilor de prevenție și protecție împotriva infectării cu COVID-19 putem observa următoarea relație:cu cât gradul îngrijorării crește, cu atât crește și curba gradului de implimentare a măsurilor pentru prevenire și protecție împotriva virusului, dar acest lucru este valabil doar până la o anumită intensitate medie de îgrijorare. Deci la această intensitate medie cel mai probabil vom implimenta comportamente funcționale pentru prevenție și protecție pentru că îngrijorarea ne mobilizează la acțiune. Dar ce se întîmplă când îngrijorarea crește? Observăm că curba prevenției și protecție înregistrează un decalaj ușor, ceea ce ne sugerează că îngrijorarea are un efect pozitiv asupra comportamentului nostru de prevenire și protecție atât timp cât este de o intensitate subclinică și astfel funcțională.
Astfel putem deduce că îngrijorarea medie, prin funcția ei mobilizatoare, ne responabilizează mai mult decât absența ei sau dacă este o îngrijorare de intensitate prea mare.  



La fel, analizând relația dintre intensitatea emoției de panică și măsurile de prevenție și protecție impotriva virusului, putem observa că cu cât panica crește cu atât comportamentul de prevenție și protecție oscilează și descrește , ca la punctul maxim de panică 100 să revină la un nivel de responsabilitate scăzută ca și cum nu există un pericol real și, cel mai probabil, un comportament de prevenire și responsabilizare minim în fața pericolului, ceea ce este disfuncțional în contextul situației și va duce la ignorarea  respectării normelor de protecție și prevenție împotriva virusului.


 


Ce se poate de făcut pentru a controla panica și a fi cât de posibil funcțional în perioada dată?

1.    Deconectarea de la stimulul care ne dă panica: închidem televizorul, stăm un timp mai limitat în rețelele de socializare care ne provoacă panica,  ne distragem atenția spre ceva plăcut, sau ceva ce nu ține de virus sau ne activăm comportamental – facem curățenie, sport în condiții de casă, gătim ceva gustos, punem muzică și ne mișcăm puțin pentru a ne detensiona fizic și mental.
2.     Ne informăm din surse oficiale despre situație. În această perioadă avem nevoie de certitudine și familiarizare cu subiectul, dar din surse oficiale și certificate. Fake news de cele mai multe ori ne vor declanșa și menține starea de panică .Creierul nostru are tendința de a umple golurile unde este incertitudine  cu povesti de multe ori cele ușor memorabile și dubioase, dar și cele ce sunt legate de schemele cognitive pe care le are persoana. În caz că avem o gândire irațională, informația falsă ne va menține și fortifica stările emoționale disfuncționale și ne va menține panica.
3.    Foarte important este somnul. Somnul minim 8 h, are o influență importantă în creșterea imunității , întărirea gândirii raționale și liniștirea fonului emoțional negativ.
4.    Tehnici de respirație adînci abdominale, expirația să fie mai lungă decît inspirația. Se activează sistemul parasimpatic care este sitemul de “rest and digest” care ne calmează și ne liniștește starea fiziologică de alertă provocată de panică și ne ajută să gîndim rațional și funcțional în situația de criză.
În concluzie la cele expuse mai sus este important să înțelegem că,  într-o situație de criză colectivă precum este situația pandemică este absolut firesc să te simți anxios, îngrijorat și preocupat și aceste emoții negative funcționale ne catalizează la acțiuni de a fi mai responsabili, mai precauți și să luăm măsuri de a ne proteja pe noi și pe alții, și din contra, fiind panicați mai degrabă ne face să ne stagnăm nu doar în senzațiile negative fiziologice și psihologice dar și să adaptăm măsuri de prevenție și protecție posibil nu îndeajuns de eficiente pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur.